Concurs de creație pentru elevii de liceu – GAIA 2023
În perioada 29 noiembrie – 15 decembrie 2023, Departamentul de Geologie al Facultății de Geografie și Geologie din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a găzduit prima ediție a Concursului de creație pentru elevii de liceu – GAIA 2023. Acest concurs, organizat în trei categorii principale (machete, postere și fotografii, schițe și picturi) a fost conceput pentru a celebra Ziua Internațională a Muntelui (11 Decembrie).
În cadrul concursului au fost înscrise 43 de lucrări realizate de către 69 de elevi (individual sau în echipe de până la trei participanți/lucrare). Aceste creații au fost realizate sub coordonarea a 16 profesori de la 10 licee din județul Iași.
Vineri, 15 decembrie 2023, în amfiteatrul B6 al Facultății de Geografie și Geologie a avut loc evenimentul de încheiere a acestei ediții, eveniment în cadrul căruia cele mai bune lucrări ale elevilor au fost premiate.
Evenimentul a debutat cu un mesaj de bun venit adresat elevilor și profesorilor de către prof. univ. dr. Ovidiu Gabriel Iancu – Președintele Senatului Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. dr. Adrian Grozavu – Decanul Facultății de Geografie și Geologie și șef lucr. dr. Ciprian Chelariu – Directorul Departamentului de Geologie.
Un moment educativ și captivant a fost prezentarea ”Ziua Muntelui în Geologie” susținută de domnul prof. univ. dr. Dan Stumbea din cadrul Departamentului de Geologie, care a evidențiat legătura dintre munți și geologie, precum și rolul esențial al geologului în descoperirea resurselor minerale.
Momentul așteptat cu sufletul la gură a fost festivitatea de premiere, unde atât elevii, cât și profesorii au fost răsplătiți pentru eforturile lor remarcabile.
Evenimentul s-a încheiat cu un tur ghidat în cadrul celor două muzee găzduite de către Departamentul de Geologie: Muzeul de Paleontologie (coordonat de Muzeograf dr. Sergiu Loghin) și Muzeul de Mineralogie (coordonat de Conf. dr. Andrei Ionuț Apopei).
Departamentul de Geologie aduce mulțumiri doamnei profesor dr. Mihaela Lesenciuc – inspector pentru Geografie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași și Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment.
Echipa de organizare a concursului a fost formată din șef lucr. dr. Oana Stan, asist. univ. dr. Iuliana Buliga, asist. univ. dr. Anca Viusenco, muzeograf dr. Sergiu Loghin și șef lucr. dr. Sîrbu Smaranda.
Lista premiilor acordate poate fi consultată accesând fișierul atașat.
Download >>> Premii-GAIA-2023.pdf (PDF, 136KB)