Istoric

Un moment important al învăţământului românesc a fost inaugurarea festivă a Academiei Mihăilene care a avut loc în data de 16 iunie 1835, în a cărei programe se regăseau cursuri de Istoria literaturii, Drept public şi privat, Matematici, Filozofie şi Istorie, Istorie naturală și Chimie. În anul 1842, se înfiinţează mai multe catedre, printre care şi cea de Mineralogie şi Geologie, încredinţată lui Ion Ghica (1817-1897), absolvent al Şcolii de Mine din Paris. Dezvoltarea neaşteptată a învăţământului superior la Academia Mihăileană, încadrarea unor profesori cu idei progresiste, cuprinderea copiilor din familii sărace au fost socotite un pericol pentru regimul reacţionar în frunte cu Mihail Sturza (ctitorul Academiei) şi ca urmare, din 1847, cursurile în limba română au fost desfiinţate, fiind transformate în cursuri cu predare în limba franceză. Mai târziu, Grigore Ghica, domn al Moldovei (1849-1853 şi 1854-1856) iniţiază Reforma Învăţământului, care prevedea înfiinţarea la Iaşi a unei Academii cu patru facultăţi (Filosofie şi Ştiinţe, Litere, Juridică, Teologie) cu predare în limba română. În secţiunea ştiinţe a Facultăţii filosofice, printre alte discipline, era prevăzută şi disciplina Istoria naturală, în toată a ei cuprindere şi geologia.

Având în vedere că programa facultăţilor corespundea celei universitare, în anul 1860 facultăţile Academiei au fost integrate la Universitatea din Iaşi, inaugurată la 26 octombrie 1860 în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Cea dintâi Universitate românească îşi avea sediul în fosta reşedinţă domnească a lui Moruzi Vodă din str. Universităţii nr. 16, aparţinând în prezent Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa”, Iaşi. În cadrul Facultăţii Filosofice, funcţiona un profil ştiinţific (secţia de ştiinţe positive) cu durata de studii de 3 ani, cu 5 studenţi. Pe data de 24 noiembrie 1860, Consiliul Academic al Universităţii alege rectorul, decanii ai primelor 3 facultăţi (deoarece Facultatea de Medicină a început să funcţioneze din 1879) şi aprobă programele de învăţământ pentru toţi anii de studii. In programa Facultăţii de Filosofie, secţia Ştiinţe positive, anul II, semestrul I, figurează disciplina de Mineralogie, Geologie, Geognozie şi Paleontologie.

În perioada care a urmat, s-au produs numeroase transformări ale învăţământului la Universitatea din Iaşi. Un moment important apare la 17 aprilie 1862, când Grigore Cobălcescu, licenţiat în ştiinţe naturale, specializat în geologie-mineralogie la Universitatea Sorbona din Paris, solicită în scris Consiliului Academic al Universităţii să fie numit profesor la catedra vacantă de geologie. A fost definitivat pe post, în urma unui concurs din 10 ianuarie 1864, continuându-şi activitatea didactică şi ştiinţifică până la sfârşitul vieţii (1892). Legea instrucţiei din 1864 aduce modificări importante în învăţământul românesc, prin înfiinţarea unei a doua Universităţi la Bucureşti, dar şi prin desprinderea Secţiei de Ştiinţe positive a Facultăţii de Filosofie din Iaşi, care devine Facultatea de Ştiinţe fizice, matematice şi naturale. Cu această ocazie, fosta Catedră de Geologie şi Fiziologie se scindează în Catedra de Zoologie-Botanică şi Catedra de Geologie-Mineralogie-Paleontologie, ultima fiind condusă de Grigore Cobălcescu. In 1885, în Facultatea de Ştiinţe funcţionau trei laboratoare (chimie, fizică şi mineralogie) şi învăţau 47 de studenţi. In anul 1888, catedra de Geologie și Mineralogie a fost înzestrată cu o valoroasă colecţie de minerale, roci şi fosile (peste 8.500 exponate din toate colţurile lumii, în valoare de 30.000 lei) achiziţionată de la firma Krantz din Germania. Din lipsă de spaţiu, doar câteva lăzi au fost despachetate, astfel că Grigore Cobălcescu nu a avut satisfacţia sa vadă întreaga colecţie (la care a contribuit şi cu bani) până la moartea sa, în anul 1892.

In 1895, Catedra de Geologie-Mineralogie, înfiinţată în 1865, se scindează în catedra de Mineralogie-Petrografie şi Catedra de Paleontologie-Stratigrafie. La prima catedră a fost numit profesor suplinitor Vasile C. Buţureanu (19 octombrie 1892, titularizat la 9 noiembrie 1899), în timp ce a doua catedră a rămas vacantă până la 28 noiembrie 1900, când a fost numit profesor suplinitor Ion Simionescu (titularizat la 15 martie 1905). Absolvenţii facultăţii obţineau titlul de Licenţiat în Ştiinţe naturale, printr-un examen care cuprinde o probă practică (recunoaşterea a zece roci şi zece fosile) şi o probă orală.

La 23 mai 1893, se pune piatra de fundație a actualei clădiri a Universităţii, inaugurată la 21 octombrie1897 şi dată în folosinţă în anul 1898. In noua clădire, Facultatea de Ştiinţe, cu cele trei secţii (matematică, fizică şi naturale) ocupa un spaţiu corespunzător cerinţelor vremii, dispunând de amfiteatre, săli de curs şi seminarii, dar şi laboratoare pentru lucrări practice sau de cercetare, cabinete pentru cadre didactice, săli pentru bibliotecă sau colecţie. Prin legea din 1898, Facultatea de Ştiinţe din Iaşi continua să existe în cele trei secţii (matematică, fizică şi stiinţe naturale) şi s-a prevăzut posibilitatea acordării gradului de doctor, absolvenţilor care prezentau o lucrare ştiinţifică originală. Ca urmare, în 1909, Gheorghe Macovei, asistent la laboratorul de geologie şi palentologie, a susţinut la Universitatea din Iaşi prima teză de doctorat, în domeniul geologie, sub conducerea profesorului Ion Simionescu. De remarcat faptul că de la înfiinţarea Universităţii din Iaşi (1860) până în anul 1895, la Facultatea de Ştiinţe au frecventat cursurile un număr de 441 studenţi, dintre care numai zece la Ştiinţe naturale, dar în perioada care a urmat numărul studenţilor şi al cadrelor didactice a crescut substanţial, ajungând în anul 1898 la 698 studenţi şi 54 de cadre didactice (dintre care cinci cadre didactice erau la disciplinele de geologie-mineralogie).

In data de 2 iunie 1899, rectoratul Universităţii recomandă pe Vasile Buţureanu pentru funcţia vacantă de la Catedra de Mineralogie-Petrografie şi pe Sabba Ştefănescu pentru cea de la Catedra de Geologie-Palentologie (care ulterior a plecat la Bucureşti). In 25 februarie 1901, Senatul Universităţii îl recomandă pe Ion Simionescu pe postul de la Catedra de Geologie-Paleontologie (pe care îl ocupa ca suplinitor din 1899). La scurt timp după instalare, profesorul Buţureanu şi restul cadrelor didactice au început despachetarea exponatelor din colecţia Krantz, astfel că în 1903 atât laboratorul de Mineralogie cât şi Muzeul de minerale şi roci au fost vizitate de Principele Ferdinand, moştenitorul tronului României.

In perioada care a urmat până în anul 1950, învăţământul geologic iesean a suferit o serie de transformări esenţiale ale procesului didactic şi ştinţific şi al mişcării cadrelor didactice din cele două catedre existente din 1865. De semnalat aici că, în anul 1933, cu ocazia deschiderii festive a cursurilor, la propunerea lui Carol al II-lea, Universitatea din Iaşi a primit numele de Universitatea Mihăileană, nume purtat până în anul 1948, an în care primeşte numele de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. In 1937, este numit profesor titular la Iaşi, Mircea Savul, considerat ctitorul geochimiei româneşti.

Perioada celui de-al doilea Război Mondial produce modificări majore ale învăţământului românesc, inclusiv cel ieşean. Universitatea din Iaşi este evacuată la Alba-Iulia şi Zlatna, ocazie cu care se pierde o bună parte din agoniseala acesteia de peste 80 de ani, activitatea didactică şi ştiinţifică reducându-se aproape total. In această perioda, învăţământul geologic de la Iaşi a suferit pierderi enorme, puţinele cadre didactice din acea perioadă luptând pentru păstrarea aparaturii existente, a laboratoarelor, a colecţiei cumpărate din 1888 etc. Se revine la Iaşi în luna mai 1945, când se regăseşte clădirea nedistrusă a Universităţii şi o mică parte a bunurilor rămase în clădire. Până în anul 1948 s-a dus o muncă stăruitoare pentru organizarea laboratoarelor, a bibliotecii și a colecţiilor, reuşindu-se ca până la sărbătorirea centenarului Universităţii să fie refăcute toate laboratoarele şi sălile de curs, bibliotecile, sistemul de încălzire, intrarea în clădire, Sala Paşilor Pierduţi, sala de Consiliu etc.

Anul 1990 reprezintă pentru învăţământul geologic ieşean un nou început, atât ca dezvoltare, cât şi ca organizare. Astăzi Facultatea de Geografie şi Geologie, cuprinde Departamentul de Geografie şi Departamentul de Geologie. Fostele catedre de Geologie-Paleontologie și Mineralogie-Geochimie se unesc în cadrul Departamentului de Geologie. În cadrul acestui departament sunt pregătiți studenți în toate ciclurile de studii universitare. Ciclul de licență pregătește studenți în două domenii de studiu, fiecare cu câte o singură specializare: Inginerie geologică cu specializarea Inginerie geologică și Geologie, cu specializarea Geochimie. În cadrul ciclului II de studii, Masterul, studenții pot opta pentru două specializări, Geologie de sondă și ambientală sau Geochimia mediului, ultima și cu predare în limba engleză. Ciclul de studii doctorale poate fi urmat în domeniul Geologie.